Prizonier


image

Mă priveşti cu ochii albaştri aiurea,
Mă măsori cu privirea şi mă pierd cu firea;
Mă simt ca-ntr-o cuşcă, cu cheia de gât,
Între gratii şi tine există un lacăt.
Cu sunete stranii mă trezeşti din visare
Şi râzi ca nebuna! Doresc evadare!
Cu o mână încerc să smulg cheia de fier,
Dar mâna-i de piatră… Rămân prizonier.
Azi tu ai cheia şi te pierzi printre fluturi,
Porneşti către altul, alt suflet să tulburi;
Şi te vezi diafană, legendar curcubeu
Printre ploaie şi soare răsari ca un zmeu.
Eu te rog disperat, în genunchi dacă vrei,
Pune-mi mâna pe ploape când ochii mi-s grei!
El se dă amanet şi mai crede-n minciună,
Şi se vede liber când nebuna-l subjugă.
O femeie ca ea e dorința supremă
Când bărbatul trăieşte din extremă-n extremă.
Prizonierul mai speră la un soare de mai,
Că femeia-i divină, parcă ruptă din rai,
Libertatea să-i dea, în lume să plece,
Şi mai speră-n iluzii şi în vorbe mărețe.
Însă uită că nebuna nu ştie de glumă
Şi când el vrea să plece, ea vrea să rămână.

Anunțuri

Suicid


Crestează-mi țesutul cu un cuțit
și fă loc răutății să iasă din mine;
mă simt malefică
îmbibată de reproșuri revărsate în stânga și-n dreapta.
Diavolul mă paște cu aripi de înger și adiere de vânt
de acum încolo spre o falsă scăpare.
Cum e când vrei să mori
și Dumnezeu nu te-ascultă?!
De parcă Dumnezeu ar asculta de toți proștii!
Mintea criminală îmi dă târcoale
îmbrăcată în straie de sărbătoare.
A adus două pahare umplute cu ceață
să ciocnim!
Ar vrea să le umple cu sângele meu,
doar că nu nimerește vena…
Sau cel de sus i-a făcut nod
și de asta nu curge.
Stăm față în față la o masă ruptă care scârțâie asurzitor
negrul ochilor mă înspăimântă până în măduva oaselor
și,
de frica mea,
paharele se sparg și se transformă în fluturi.
Straiele de sărbătoare capătă culori pământii
în timp ce moartea se ridică de la masă.
Și azi a rămas nemâncată!!!

image

Sursa foto: http://www.deviantart.com/art/suicide-29156847

NicoletaT

Lipsă de aprilie


A trecut o lună,
Un aprilie neiertător ce i-a murdărit sufletul pe dinăuntru.
Secundele i-au lăsat vânătăi pe tot corpul,
Centimentru cu centimetru simte cum se descompune.
Lumea fizică este în dezavantaj în lupta cu sufletul;
O luptă continuă, o aglomerație de pretenții;
Timpul are pretenția ca el să îl ierte că trece,
Distanța se roagă de ea să o urmeze,
Cerul se ridică și el cu pretenții
când stelele îi sunt deformate sub privirea celor doi.
Oare care din ei le deformează?!
Oglinda îi privește pe amândoi din acelaşi unghi.
În privirea lui dracii joacă barbut, îi țiuie urechile de la zgomotul zarurilor.
El întotdeauna pierde.
Ea se privește, dar nu se vede.
Lacrimile au înghițit-o și o ridică la suprafață;
Se evaporă sub soarele de aprilie.
Ea are pretenția să fie zar!
El are pretenția să fie soare!
A mai trecut o lună
de distanță fizică și de apropiere sufletească;
Când ea expiră, el inspiră;
Când ea își pierde și ultima urmă de demnitate
El primește iubire la cote maxime.
Se sufocă. Aerul caută disperat un culoar de ieșire
dar e un labirint. Se sufocă…
Își crestează venele să poată ieși.
Zadarnic. Ea încă e în el.
Nu are cum să iasă. Trebuie că el să îi dea drumul
dar nu știe cum să o facă.
Nu știe unul fără altul, nu știe separat.
O lună? Cum ar trebui măsurată?

image

Sursa foto: http://www.deviantart.com/art/Just-a-thought-164888860

NicoletaT

Adunătură


Vântul rece usucă lacrimile
de la catafalcul mortului nemuritor
pe când
sufletul crăpat de ţipete surde
cade-n genunchi de grija celor din jur;
toporul din ochii lor lasă răni adânci
peste trupul îmbrăcat în straie de sărbătoare.
Crivăţul de oameni scârbiți de griji
se lasă adunat de-o mână zbârcită de timp
al cărui căpătâi de suflet înnoadă fiinţe în cercuri.
Totul se-nvârte, nimeni nu se întoarce!
Rămân fără precedent,
rămân cu golul marcat în faţa adunării,
transcris pe foaie de papirus.

image

Sursa foto: http://www.deviantart.com/art/Losing-My-Religion-145545353

NicoletaT

Privește-te prin locurile unde te-ai uitat


Într-un pocal de monotonie te-nvârți în cerc până amețești;
imagini îți rulează prin fața ochilor ca o peliculă prost făcută.
Te-ai divizat în mii de bucățele prin mii de guri
și te lași sorbit de fiecare în felul lui.
Femeia te adulmecă intens din toate părțile
parcă ați rătăci în aceeași direcție;
Un bărbat te înghite dintr-o gură
și aluneci prin el cu viteza unui montagne russe;
Un bătrân te consumă prin înghițituri mici,
te ține sub limbă până îți paralizează simțurile.
Un grup de adolescenți te risipesc,
te plimbă din mână în mână până te tulbură;
Un copil te privește ca pe o jucărie nouă,
te colorează cu privirea și îți dă zeci de înfățișări.
Vrea să te cuprindă dar te scapă printre degetele lui mici
și te varsă… te face una cu podeaua,
pleoscăi sub piciorușele lui, i se pare amuzant…
Tu ești istovit și încerci să te aduni, să redevii întreg
Oare vei mai putea?!

Pocalul s-a spart și te simți liber.
Ești pretutindeni și sângele-ți curge-n vene cu viteza luminii,
trăiești intens, ți s-ar putea opri inima.
Te privești prin locurile unde te-ai uitat
și nu te recunoști.
Te știai altfel și acum spargi tiparul cu amintirea;
Te-au deformat până te-au format
dar îți poartă amprentele scrijelite haotic.
Încă te păstrează și trăiești prin ei!

speedpaint_58_s_o_m_e_t_h_i_n_g_m_a_d_n_e_s_s_by_rhads-d621iiw

Sursa foto: http://www.deviantart.com/art/speedpaint-58-s-o-m-e-t-h-i-n-g-m-a-d-n-e-s-s-366226952

O cină cu poezia


Poezie, te-ncalec cu aripi de înger
Să te plimb derizoriu peste-al timpului timp,
Să îmi cânți în surdină si să-ți cânt și eu ție
Portative de jale intonate sublim.

Poezie, să mai stai asta seară
Să luăm cina împreună de vrei,
Să-mi reciți la ureche, să-ţi recit și eu ție,
Să ciocnim în catrene și rime să bei!

Să-mi ții companie între apă și vin
Si să-mi torni cu măsură silabe
Că ti-oi da poezie la schimb
În versuri, cu rime sau albe.

Poezie, să nu pleci înainte de vreme
Și să stai că ți-oi da și desert
Și o vodcă să mai uiți de probleme
În drumul spre casă cu ultimul tren.

image

http://www.deviantart.com/art/i-colori-della-cina-169923282

NicoletaT

Grăbită


Ce cauți toamnă la mine?
Vii sau pleci? Sau rămâi?!
Nu am timp de dileme.
E ora târzie,  e timpul pierdut,
E ziua prea scurtă și omul grăbit.

Ai venit să mă iei?
Să imi iei sau să-mi lași?!
Nu am timp de pierdut când e viața cum e
Și îți cer un răspuns
Fără urme de fugă ieșindu-ți din pași.

Mai repede! 
Că se schimbă timpul la față
Și secundele imi ard pielea la rece.
N-am loc de stătut intr-o lume absurdă
Chiar și pentru o fată tânără ca mine,
Timpul trece.

Nu caut popas în ispite când iubirea-i la mine!
Cum să mă las risipită când sunt luată cu totul
De tine!
Vii sau pleci? Sau rămâi?!
Că n-am timp și-s grăbită!

image

NicoletaT