Stai Lună! 



Lună, stai! În rondul tău de noapte mai fă o cale-ntoarsă pentru mine!
Promit să te plătesc în bani de argint și-o hartă să te poți ascunde printre stele.
Nu cer palate, drumuri pietruite-n nestemate nu-mi doresc,
Dă-mi găzduire în eternitate și-un loc al meu în hăul tău ceresc;

Nu cer conjuncții demne de o lună plină înecată în orbită
Nici tranzitând în drumul meu, ocult nu vreau să-mi fie pasul,
Doar să exist în colțul geamului din dormitor flancat de-un tei.
M-aș odihni în ochii lui chiar și așa fiind, un ciot de astru.

Stai Lună, stai cu mine până la răsăritul zorilor de mâine!
Nici noaptea nu e lungă, nici eu excesul nu-l simt a mă cuprinde
Privind la chipul drag cum doarme sub strălucirea ta de brumă.
L-aș înveli în vise, i-aș da în colțul gurii sărutare, i-aș spune noapte bună.


Luptă fără învingători 


Sursa foto:https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/236x/de/93/4f/de934fbbc9bb0653abfb0cf8c83bdaac.jpg
Alerg între ecouri și vocea îți aud,
Și-am obosit s-alerg, aș vrea să mă opresc.
Și cad și mă împiedic, 
Și-alerg și mă ridic,
Și-n ciuda neputinței continui să te strig.
Și fug până la tine cu pașii obosiți 
Oare vei fi acolo, la piept să mă cuprinzi?
Și sufletu-i pustiu, parcă azi te-a uitat,
Când soarele apune și-afară-i înnorat,
Alerg și iarăși cad, în lacrimi mă înec 
Și simt cum mă scufund 
Și sufletul mi-l pierd.
Încerc să mă ridic când frigul mă cuprinde
Te strig și-mi pierd răbdarea 
De ce nu dau de tine?!
Simt sufletul cum moare, acum am rămas eu
Pierdută în uitare de la sufletul tău…
Esti undeva în spate, încerci să mă curpinzi,
Dar astăzi nu-mi mai pasă, degeaba mă atingi!
Te uiți ciudat la mine și mă întrebi ce fac;
Vreau doar să uit de tine și-n spate să te las.
Încă mai curge sânge din sufletul trădat,
Din rănile adânci ce-n urmă ai lăsat.
Și astăzi te-am învins cu propriile-ți arme,
Putem juca fair-play, trăim aceleași drame!
Ai reușit să faci din dragoste o luptă,
Din trupul meu și-al tău, azi inima e ruptă.
Dar am sa mă ridic, căci nu e prima oară.
Sper ca și tu să poți 
Să faci să nu mai doară! 

Am crezut 


Crezut-am că în zborul tău de-a mă uita
Ți-ai pus aripi de înger trase prin făină 
Și sub acest chip ai adus iarna în urma ta.
O să îmi spui că iarna nu vine în octombrie
Dar eu îți spun: 
Sufletul nu cere anotimp,
Nu caută pentru că nu știe exact ce vrea 
Și nu vrea pentru că știe doar într-un fel, 
În felul lui.
Cu stupoare simțeam c-ai lăsat nimic
Să-mi țină de urât în locul tău 
Dar decât un gol neștiut, mai bine al meu.
Știu să-l umplu.
Crezut-am singurătate, 
O singurătate greu de explicat. 
Spune-mi că mă înșel! 
Că sufletul îmbrăcat în foi de ceapă 
Va înflori la prima vară!  
Vino să-l uzi!